• Wellborn - spital de fertilitate si medicina materno-fetala Wellborn - spital de fertilitate si medicina materno-fetala
  • Programari
  • Cauta

Marin Argyriou Dimitris

Medic Specialist Obstetrică - Ginecologie

Competență în Ecografie obstetricală și ginecologică

Competență în colposcopie

Monitorizare sarcină cu risc

Planning familial și contracepție


    Cu o pregătire academică și clinică solidă în centre universitare din România, Germania, Grecia și Elveția, Dr. Dimitris Marin Argyriou este un medic specialist în obstetrică-ginecologie dedicat excelenței, empatiei și îngrijirii atente a sănătății intime a femeii, în toate etapele vieții — de la adolescență, la sarcină, naștere și menopauză.

    Absolvent al Universității de Medicină și Farmacie „George Emil Palade” din Târgu Mureș, unde a obținut titlul de doctor medic, parcursul său profesional include stagii de formare în țară și în străinătate, care i-au oferit o experiență amplă și o viziune modernă asupra medicinei feminine.

    Un pas important în dezvoltarea sa profesională l-a reprezentat finalizarea Masterului Internațional în Medicină Reproductivă la Universitatea Aristotel din Salonic (Grecia), sub îndrumarea unor profesori de renume internațional în domeniul infertilității: Prof. Dr. Basil Tarlatzis, Prof. Dr. Stratis Kolibianakis, Prof. Dr. Juan Garcia Velasco, Prof. Dr. Xarzimeletiou, Dr. Christos Venetis, Dr. George Lainas și mulți alții.

    În cadrul acestui program, a dobândit competențe avansate în tehnici de fertilizare in vitro (FIV/ICSI), inseminare intrauterină (IIU), HyCoSy, HyFoSy, precum și experiență practică în proceduri de andrologie (PESA, TESE, microTESE).

    Pe lângă o formare medicală complexă și multidisciplinară, Dr. Dimitris Marin Argyriou se distinge prin abilități chirurgicale, obstetricale și ginecologice solide, o conduită etică exemplară și o pasiune autentică pentru perfecționare profesională. Participă constant la congrese nationale si internaționale, conferințe și workshopuri de specialitate, contribuind activ la literatura științifică prin publicații indexate în baze de date ISI și BDI.


Filozofia medicală

    „Cred cu tărie în medicina bazată pe dovezi științifice, dar și în abilitatea empatiei, a răbdării cum și a comunicării autentice cu fiecare pacientă.

    Pentru mine, fiecare femeie are o poveste unică, iar rolul meu ca medic este să găsesc cele mai potrivite soluții pentru a-i reda sănătatea, echilibrul și încrederea — indiferent de vârstă sau de provocările prin care trece.

    Practica mea medicală nu se rezumă doar la tratament, ci înseamnă un parteneriat, respect și sprijin real în drumul femeii către sănătate și maternitate.”


Servicii oferite:

●       Monitorizarea sarcinii și nașterea naturală sau cezariană 

●       Monitorizare și management sarcină cu risc

●       Diagnostic și tratamentul  afecțiunilor ginecologice

●       Evaluarea infertilității și opțiuni moderne de tratament

●       Consultații de planning familial și contracepție

●       Diagnostic prenatal și ecografie fetală

●       Colposcopie