Endometrul este mucoasa uterină, structură care “căptușește” uterul. De-a lungul unui ciclu menstrual ea suferă multiple modificări, care permit implantarea unui embrion și obținerea sarcinii.
În a doua jumătate a ciclui menstrual, endometrul are o perioadă, numita ‘fereastra de implantare‘, în care permite implantarea embrionului. De obicei, fereastra de implantare este la 5-7 zile de la ovulație. Există însă paciente la care fereastra de implantare nu este în zilele 5-7 de la ovulație. Este o suspiciune care se ridică la pacientele care fac transferuri repetate de embrioni de bună calitate și totuși sarcina nu apare. În cazul acestor paciente se indică testarea receptivității endometriale.
TESTAREA GENETICĂ PENTRU RECEPTIVITATEA ENDOMETRIALĂ
Receptivitatea endometrială se testează printr-o analiză genetică, efectuată pe un fragment de țesut obținut prin biopsia endometrului. Biopsierea se face pe un ciclu natural în a 7-a zi de la creșterea nivelului LH(hormon luteinizant) din sânge sau pe un ciclu de substitutie hormonală în a 5-a zi de progesteron.
Testul ERA - este testarea genetică cu ajutorul căreia se stabilește care este cea mai bună fereastră de implantare pentru embrioni. Rezultatul testului ne spune dacă endometrul este receptiv și când este receptiv. De la caz la caz, testul poate indica modificarea datei transferului de embrioni în funcție de fereastra de implantare.
Testul ErMAP un test care include și evaluarea sistemului imun pe lângă receptivitatea endometrială. Aceast tip de investigație arată medicului care este cel mai bun moment pentru transferul embrionului și pentru a crește semnificativ șansele de succes.
În Rețeaua Medicală Wellborn se fac aceste testări, dar testarea receptivității endometriale, după cum am zis, nu se face de rutină la pacientele infertile. Numai medicul poate stabili căror paciente le este indicată.
Dr. Viorica Chiriță
Medic Primar Obstetrică - Ginecologie
Supraspecializare în Reproducerea Umană Asistată